Forta ta sta in Obiceiurile Tale

992941_412883245497855_16813745_nDacă mergi la lucru în fiecare zi şi nu-ţi mai obişnuieşti mintea  să se gândească la soluţii, dacă nu te gândeşti cum să faci o afacere sau să ai mai multe surse de venit, vei avea obişnuinţa de a merge la lucru pe pilot automat, mintea ta nu se va mai gândi la oportunităţi și posibilităţi. Personalitate Alfa

Cand ne aflam prea mult timp pe pilot automat viata ne trezeste si de obicei prin tot felul de urgente. Acestea sunt ca niste semnale de alarma care ne forteaza sa ne descoperim si sa ne folosim potentialul interior.

“Pur şi simplu vei rămâne mergând la acea slujbă zilnic până în momentul în care ceva se întâmplă, de obicei ceva rău: eşti dat afară, vine criza şi dă faliment firma, abilităţile tale (pe care nu le-ai dezvoltat si actualizat) nu mai sunt necesare, eşti înlocuit cu o maşină.

Ai avut un obicei care îți aducea bani, obicei care fără voia ta ţi-a fost luat, şi acum ce faci?

Nu mai știi cum să îți câștigi existența. Este cazul multor oameni.

“Prima oară ne formăm obiceurile, apoi ele ne formează pe noi. Învinge-ți obiceiurile proaste sau altfel te vor învinge ele pe tine “ Rob Gilbert” P.A.

Tony Schwartz si-a dat seama lucrand cu sportivi timp de 15 ani ca sportivii de performanta au ritualuri de comportament adică nişte obiceiuri foarte puternic înrădăcinate. Acestea ii ajuta sa isi optimizeze performantele. 

Avand obiceiuri bine stabilite isi economisesc energia investita si o stocheaza pentru a creea forta si eficienta.

Cand creezi obiceiuri noi in primele 10 zile iti este cel mai greu si e nevoie de vointa multa pentru perseverenta. Simti un discomfort, o stangacie care insoteste schimbarea. In urmatoarele 10 zile exista inca o rezistenta. Inca nu s-a format in totalitate obiceiul. In zilele 20-30 deja mintea si corpul lucreaza mai usor, mai lejer si accepta ca obiceiul cel bun poate avea multe beneficii,

Treptat vei avea nevoie de tot mai putina vointa pentru a performa noul obicei. Si acesta e secretul 🙂

Tot ce faci în viaţa ta acum sunt obiceiuri. Ai foarte multe obiceiuri dar multe dintre ele probabil sunt proaste şi de aceea nu ai rezultatele pe care le vrei.

Ce se intampla daca nu dezvolți obiceiuri noi – Consecinte pentru inactiune

  • Vei simti tot timpul ca nu progresezi pentru ca nu mai ai motivatie si ti-a pierit entuziasmul
  • Obiceiurile tale proaste vor deveni din ce in ce mai puternice și mai greu de rupt
  • Vointa ta se va consuma pe lucruri marunte in certuri, plangeri de mila, blamari, improvizatii de moment si nu vei intelege de ce ai rezultate tot mai slabe
  • Vei face parte din cei 98% din oameni care cred ca succesul tine de noroc sau soarta

sursa: Personalitate Alfa

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s