Va rog, traiti-va viata…

Mi-au dat 4 luni. Scurt, inflexibil, nenegociabil. Mi-au zis sa-mi iau gandul de la copii. Daca, prin absurdul zarurilor aruncate de “soarta”, as fi reusit performanta de a trai ca sa aduc pe lume un copil, mi-au zis, cu o indiferenta care imi taia respiratia, ca n-ar fi intelept sa vreau, in mod egoist, sa fac un copil pe care sa-l las fara mama. Ma credeti ca pe un medic il busea un ras pe care si-l abtinea vizibil de greu, in timp ce imi spunea astfel de lucruri, iar eu mijeam ochii cat cepele, in stare de soc, si lacrimile incepusera sa-mi curga necontrolat, fara ca macar sa le simt? Cat de cinici pot fi unii oameni…

A incercat sa ma “consoleze”, sa-si justifice starea care simtise ca nu-mi scapase, cand i-am spus taios: “Deja ma priviti ca pe un cadavru ambulant, nu-i asa? O fi amuzanta imaginea asta…

View original post 2,794 more words

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s